Urmareste-ne pe

Actualitate

Cum ajunge o mafie locală să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități (FOTO/VIDEO)

Publicat

pe

Sursa foto: eBihoreanul.ro

BIHOREANUL a descoperit un caz emblematic despre modul în care o mafie locală ajunge să-i hărţuiască şi să-i pedepsească pe cei care denunță ilegalități. Implicați: aleși locali, în cârdășie cu „oameni ai legii”…

Pare de necrezut, dar se întâmplă în Tărcaia, unde un sătean a ajuns în anchetă penală pentru simplul fapt că şi-a parcat maşina pe strada unde locuieşte, lângă un service auto patronat de un consilier local PSD.

Acesta s-a făcut stăpân pe jumătate de stradă, cu voia primarului, care îi este coleg de partid şi împarte pământurile comunei după bunul plac.

Victima, Jónás Csaba, locuiește în centrul satului Tărcaia, în apropierea Primăriei, peste drum de atelierul auto deţinut de familia consilierului local PSD Szatmári Ferencz.

În mod curios, în jurul acestuia nu s-a făcut trotuar, deşi pe carosabil, chiar la colţul firmei, stă înfipt un indicator cu semnul „Trecere de pietoni”, iar şoseaua e marcată.

În schimb, zona „musteşte” de maşini lăsate care pe unde de clienţii firmei, în timp ce riveranii găsesc cu greu vreun loc liber.

În anii trecuți, când n-avea unde parca, Jónás îşi lăsa maşina lângă gardul atelierului. Asta până primăvara trecută, când consilierul local a sunat la 112 ca să-l reclame că-i ocupă terenul, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au lăsat pe maşină un bileţel, să se prezinte la Poliţia Beiuş pentru a clarifica situaţia.

„Am fost, mi-au spus că e parcare privată, să nu las maşina acolo, m-am conformat. Nu m-au amendat, n-am primit avertisment, nimic”, zice el.

Numai că s-a ales cu dosar penal!

Citiți întreaga poveste, cu detali revoltătoare, pe www.eBihoreanul.ro!

Mai mult