Urmareste-ne pe

Magazin

Cum să alegi cel mai gustos pepene verde: ponturi de la cultivatori

Publicat

pe

Pepenele verde este ideal pentru zilele caniculare, iar oferta tarabelor din pieţe este una îmbietoare. Este important să ştim cum să alegem unul bine copt, pentru a nu fi puşi în situaţia de a nu-l putea consuma. Vă prezentăm câteva aspecte de care este bine să țineți cont.

Alegerea unui pepene care să fie bine copt şi dulce nu este deloc uşoară, mai ales pentru cei care n-au experienţă şi care doresc să-l cumpere fără să fie tăiat.

Trebuie să luăm în calcul câteva lucruri, printre care se numără forma, aspectul sau chiar culoarea codiţei. Fie că este mic sau mare, un pepene trebuie să fie greu pentru mărimea lui. Important este să ridicăm mai mulţi pepeni şi să-l alegem pe cel mai greu.

“Un alt aspect important este punctul galben. Punctul de coacere se află în partea opusă cozii şi trebuie să fie neapărat galben. Dacă este verde sau alb, înseamnă că pepenele nu este copt”, explică Victor Pop, cultivator de pepeni.

O altă metodă folosită de mulţi cumpărători de pepene este bătaia cu degetul în coajă. Dacă se aude un sunet gol în interiorul său, pepenele este cu siguranţă copt.

“Şi codiţa are un rol important. Dacă această este uscată, înseamnă că pepenele a fost cules de multe zile. Aşadar, trebuie aleşi pepenii care au coadă încă verde”, explică Ion Maneanga. Un pepene bun are o formă simetrică, ovală sau rotundă. Pepenii deformaţi sau turtiţi la un capăt trebuie evitaţi. “Coaja spune multe despre un pepene. Ea trebuie să fie cât mai lucioasă. Acest lucru indică faptul că pepenele a ajuns la maturitate”, a dezvăluit cultivatorul de pepeni.

 

 

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *