Urmareste-ne pe

Actualitate

Florarul care a înfrumusețat Parcul Libertății din Oradea se mută din țară! (FOTO)

Publicat

pe

Sursa foto: eBihoreanul.ro

După 13 ani în care a făcut buchete de flori pentru orădeni şi după 5 ani în care a înfrumuseţat, voluntar, Parcul Libertăţii, umplând aleile cu arome şi culori, florarul Marius Sabău îşi ia rămas bun de la Oradea.

Începând de săptămâna aceasta, buticul care era un punct de atracţie a fost închis.

„Am decis că e destul, atât a fost şi vă mulţumim frumos. De acum încolo totul va decurge altfel, din toate punctele de vedere, dezvoltare, înflorire… Urmăm cursul vieţii şi noi, şi tot ce ne înconjoară, şi tot ce lăsăm în urma noastră, aici în Oradea, ne reprezintă, nici mai mult, nici mai puţin. Când oferi, primeşti. Singura busolă pe care o folosim e iubirea, şi în momentul de faţă ne arată o altă direcţie”, arată un mesaj al florăriei Florius Art.

„Am găsit o posibilitate mai bună în viaţă, pentru mine, pentru Fruzsi (n.r. soţia sa) şi pentru copii, în afara ţării”, a declarat Marius pentru eBihoreanul.ro.

Potrivit sursei citate, de acum înainte vor locui lângă Budapesta, iar el va continua să fie florar. De altfel, soţia lui este originară din capitala Ungariei. Marius a precizat că a încercat să vândă chioşcul Florius Art, deocamdată fără succes.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *