Actualitate
Prostituate tâlhărite: un bărbat le lua „la ocazie”, iar o femeie le amenința cu cuțitul
Un bărbat și o femeie au fost reținuți de polițiștii bihoreni, după ce au tâlhărit două femei prostituate. Bărbatul le ademenea în mașină, în timp ce partenera sa stătea ascunsă în portbagaj, iar apoi ieșea amenințând femeile cu cuțitul.
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat, luni, de o femeie de 44 de ani. „În cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 15.10, a urcat într-un autoturism condus de un bărbat, cu care s-au deplasat dinspre Oradea înspre localitatea Nojorid. Din portbagajul autoturismului a ieşit o femeie, care, sub ameninţarea unui cuţit, a deposedat-o de toate bunurile pe care le avea asupra sa”, se arată în informarea transmisă, miercuri, de IPJ Bihor.
Prejudiciul s-ar fi ridicat undeva la 800 de lei.
La scurt timp, poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene – Serviciul Rutier au identificat și oprit în trafic mașina, pe raza localității Diosig.
Șoferul era un bărbat de 29 de ani, din localitatea Gura Humorului, judeţul Suceava, pe numele său Hojbotă Răzvan Ionel. De asemenea, partenera acestuia a fost identificată ca fiind Rézmüves Katalin, o femeie de 32 de ani, din comuna Tarcea, judeţul Bihor.
Două victime
În timpul cercetărilor, poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Oradea au aflat că tot luni, în jurul orei 16, cei doi ar fi ar fi comis o altă infracţiune în aceeaşi manieră. În acest caz ei au amenințat o femeie de 37 de ani din Oradea și au deposedat-o de obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de 300 de lei.
Judecătoria Oradea a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de femeie a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celor doi.