Actualitate
„Tot ce este verde se udă dimineața”. Un bihorean specialist în horticultură ne spune cum ajutăm florile să supraviețuiască în caniculă
„Cu pasiune, omul poate să facă orice”, spune Mihai Banea, patronul companiei Dacardi, una dintre cele mai cunoscute firme locale care comercializează plante de toate felurile și oferă servicii de peisagistică.
De profesie inginer constructor, bărbatul s-a specializat, autodidact, în lumea colorată a florilor și a arborilor.
Cunoscând bine fiecare plantă din miile de sortimente pe care le vinde, Banea spune cum pot bihorenii să aibă grădini frumoase și pe timpul verii, când temperaturile ridicate stresează florile ori copacii. Sfaturi ușor de pus în practică, chiar și de amatori…
– Cum îngrijim florile din grădină și din casă pe perioada verii?
– Este foarte important cum le udăm și le fertilizăm. Cel mai mult suferă plantele de exterior și au nevoie de îngrășământ, care trebuie aplicat numai dimineața și atunci când cel puțin o zi după nu va ploua. La gazon, fertilizarea trebuie precedată obligatoriu de aerare. La arbori și arbuști, vara nu se fac tăieri.
– Când e mai bine să udăm florile, dimineața sau seara?
– Tot ce este verde se udă dimineața. Este o greșeală să uzi plantele seara sau noaptea, pentru că, inevitabil, apa ajunge pe frunze și este important să nu rămână mult timp acolo. În schimb….