Urmareste-ne pe

Administratie

40 de dosare penale în Bihor, în cazuri de flotanţi fictivi

Publicat

pe

foto generic, sursa: news.ro

Poliţiştii bihoreni au întocmit nu mai puţin de 40 de dosare penale pe marginea verificărilor făcute în cazuri în care există suspiciuni de flotanţi fictivi, adică persoane declarate în fals că locuiesc la anumite adrese, pentru ca acestea să poată vota la alegerile din 27 septembrie, înclinând balanţa în favoarea anumitor candidaţi.

Anunțul a fost făcut de șeful Poliției Bihor, chestorul Haniș, într-o intervenție în direct, alături de prefectul Dumitru Țiplea.

„Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii unor posibile infracţiuni de fals în declaraţii. Acţiunile de acest gen continuă, efectuându-se verificări cu privire la legalitatea acordării vizelor de reşedinţă la nivelul judeţului Bihor”, a declarat, şeful IPJ Bihor.

Potrivit acestuia, în perioada 18-22 septembrie au fost verificate 1.874 de imobile şi 3.547 de persoane, în trei cazuri fiind găsite mai mult de 10 persoane la o adresă.

Presa locală din județul Bihor a relatat pe larg săptămâna trecută despre „metoda flotantul”, arătând cum în mai multe comune au apărut brusc, înainte de alegeri, un număr suspicios de flotanţi, cum ar fi Sârbi, cu nu mai puţin de 415, în Copăcel – 292, sau în Brusturi – 123.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *