Actualitate
Izoletă creată de militari români: Premierul Orban anunță că va începe producția
Cercetătorii Armatei Române i-au prezentat, vineri, premierului Ludovic Orban un lot de izolete create chiar de ei.
„Echipamentul asigură izolarea temporară și transportul în siguranță al personalului suspect sau confirmat a fi contaminat cu agenți biologici, inclusiv SARS-CoV-2, și este dotat cu un sistem de filtro-ventilație cu presiune negativă. Produsul dezvoltat de cercetătorii militari îndeplinește standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare și pe traseul de transport al persoanei infestate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Primul lot de sisteme de evacuare a personalului contaminat cu agenţi biologici – BIOEVAC, de concepţie românească, urmează să intre în dotarea MApN în zilele următoare. De altfel, capacitatea de producţie a izoletelor va creşte, iar Guvernul va mai achiziţiona astfel de echipamente, după cum a declarat Orban la evenimentul de prezentare.
Premierul a spus că “produsul dezvoltat de militari îndeplineşte standardele de securitate pentru prevenirea riscurilor de contaminare în zona de izolare şi pe traseul de transport al persoanei infestate”. La eveniment au mai luat parte și ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, respectiv ministrul Economiei, Virgil Popescu.
Prototipul a fost finalizat în data de 16 martie, fiind realizat în colaborare cu operatorul economic Stimpex SA, specializat în producţia de echipamente de protecţie CBRN (Apărarea chimică, biologică, radiologică și nucleară), care a pus la dispoziţia echipei de cercetare, cu titlu gratuit, materiale, materii prime şi manopera, având la bază proiectul de cercetare realizat în cadrul MApN.
Produsul a fost testat şi omologat, pe 18 şi 19 martie, de specialişti din cadrul Departamentului pentru armamente şi cercetări ştiinţifice din cadrul Centrului de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare CBRN şi Agenţia de cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare.