Actualitate
Adolescent pe bicicletă, izbit de un excavator pe Calea Bihorului
Un biciclist de 14 ani a fost izbit pe trotuar de un excavator marți pe Calea Bihorului.
Potrivit unui comunicat transmis de Poliția Bihor, șoferul care conducea excavatorul, un bihorean de 54 de ani din Săcădat, a efectuat, fără să se asigure, un viraj spre dreapta. În acel moment de neatenție, utilajul a urcat pe trotuar, unde a izbit un adolescent care circula pe bicicletă, în aceeași direcție.
În urma incidentului, minorul a fost rănit ușor.
„Polițiștii Biroului Rutier Oradea continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, se mai precizează în comunicat.
Mai mult