Urmareste-ne pe

Administratie

A fost aprobat Ghidul de construire în zonele de turism și agrement situate la munte, din Bihor. Ce prevede

Publicat

pe

Construcții după reguli, în zona montană Foto: Bihor24

Ghidul de construire în zonele de turism şi agrement, precum şi în zonele de locuire cu potenţial turistic situate la munte, în Bihor, a fost adoptat luni de către consilierii judeţeni bihoreni.

Ghidul se va aplica în 36 de  unități teritorial administrative, încadrate în zona montană, prin Ordin al ministerului de resort.

Este vorba despre: Aleșd, Nucet, Ștei, Vașcău, Aștileu, Aușeu, Borod, Bratca, Budureasa, Bulz, Buntești, Căbești, Cărpinet, Câmpani, Copăcel, Criștioru de Jos, Curățele, Dobrești, Drăgănești, Finiș, Lazuri de Beiuș, Lugașu de Jos, Lunca, Măgești, Pietroasa, Pomezeu, Remetea, Rieni, Roșia, Șinteu, Șoimi, Șuncuiuș, Tărcaia, Țețchea, Vadu Crișului și Vârciorog.

Acest ghid are scopul de a crea un aspect unitar, care să respecte și să conserve tradiția și specificul local, întrucât în ultimii ani s-a construit haotic în zonele montane din județul Bihor. Nu au existat planuri de urbanism și regulamente, și nici nu s-au respectat formele apropiate de casele tradiționale.

Dezvoltarea turismului

Noile construcții ar trebui să ducă la dezvoltarea turismului, fără distrugerea naturii și a frumuseții locale.

Regulamentul va introduce restricții de ocupare a parcelelor și reguli care țin de aspectul construcției, de la acoperiș, fațade, până la materialele utilizate.

Potrivit lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, s-au coroborat documentațiile cu cele din Cluj și Alba, având în vedere parteneriatul pe care urmează a fi semnat în perioada următoare.

“Ar urma ca până la finalul anului, în parteneriat cu cele 36 de UAT-uri, să pregătim documentații de urbanism care să devină reglementări locale, iar de anul viitor să avem reguli clare puse în aplicare”, a precizat Bolojan

Șinteu – document separat

În ce privește comuna Șinteu, unde se află cea mai mare comunitate de slovaci din România, se va realiza un document particular

“Vrem ca identitatea slovacă a acestei comunități emblemtice să se prezerve în anii următori având în vedere depopularea zonei și transferul de proprietăți care este destul de consistent. Acest document urmează să devină cu certitudine un regulament de urbanism, pentru că avem un acord în acest sens cu primăria din Șinteu”, a mai precizat Ilie Bolojan.

UAT-urile aflate în zona de interes vor elabora documentațiile de urbanism în termen de șase luni. Acestea vor fi avizate în prealabil de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a județului Bihor, iar apoi vor fi adoptate prin hotărâri ale consiliilor locale. Regulamentele locale de urbanism aferente acestor planuri urbanistice vor cuprinde reglementările ce se impun a fi respectate la solicitarea autorizației de construire.

Recomandări și prevederi

Ghidul prevede, printre altele, că parcela trebuie să aibă o suprafață minimă de 1000 m² în cazul locuințelor și agropensiunilor, iar pentru servicii (pensiuni, hoteluri, etc) minimum 2000 m², pentru împiedicarea îndesirii excesive a localităților.

Frontul stradal va fi de minimum 25 m, iar adâncimea parcelei va fi mai mare decât frontul stradal

Panta terenului se recomandă să nu aibă mai mult de 30% pentru realizarea unei construcții. Optim ar fi ca terenul să aibă cel puțin 20% din suprafața terenului plană. Procentul de ocupare a terenului nu va depăși 20% din suprafața terenului.

Limita pentru construcții față de vecini și față de aliniament va fi de minimum 5 m. Retragerea față de limita posterioară va fi egală cu jumătatea înălțimii la cornișă dar nu mai puțin de 5,00 m.

Conceptul general va prelua elemente din construcțiile tradiționale din România, precum și din arhitectura montană europeană, cu accent pe pante de acoperiș lungi, elemente din lemn masiv la fațade și interioare, zidării și placări din piatră la nivelurile de intrare.

În principiu, se vor folosi materiale naturale, locale. Construcțiile nu trebuie să domine peisajul, iar culorile folosite trebuie să fie în tonuri naturale și derivate din cele ale peisajului local.