Urmareste-ne pe

Actualitate

Accident mortal în Bihor: O șoferiță de 39 de ani și-a pierdut viața la ieșirea din Salonta (FOTO)

Publicat

pe

foto: ISU Crișana

O femeie în vârstă de 39 de ani a murit, duminică, într-un grav accident produs pe DN 79 în Bihor, la ieșirea din Salonta spre Ciumeghiu.

Împrejurările accidentului, anunțat la 112 la ora 10.05, vor fi lămurite de cercetările polițiștilor rutieri.

În impact au fost implicate două autoturisme.

„O persoană a suferit leziuni care, din nefericire, au condus la decesul acesteia, la fața locului”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Potrivit acesteia, femeia decedată avea 39 de ani și e din județul Timiș.

Lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana, a precizat că accidentul s-a soldat cu 3 victime.

Femeia care a decedat rămăsese încarcerată.

„Forțele de intervenție au procedat la evacuarea victimelor din autoturismele avariate și efectuarea manevrelor de resuscitare pentru victima aflată în stop cardiorespirator. Din nefericire, victima, o femeie de 39 ani, a decedat. De asemenea, echipajele SMURD au acordat îngrijirile necesare șoferilor autoturismelor, unul dintre aceștia fiind transportat ulterior la spital în stare critică (cod galben medical)”, a precizat Roșca.

Ancheta polițiștilor va stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.

Foto: ISU Crișana

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *