Urmareste-ne pe

Actualitate

Caz șocant în Bihor: Patru orădence în stare gravă, din cauza unei soluții pentru tratarea scabiei

Publicat

pe

captură video Dan Bureția

Patru orădence au ajuns la spital, în noaptea de marți spre miercuri, după ce una dintre ele s-a dat pe picioare cu o soluție pentru tratarea scabiei.

Incidentul s-a produs în jurul orei 02.15, iar Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost informat de reprezentanții unității de primire urgențe a unui spital local cu privire la starea de rău a celor patru persoane, cauzată de intoxicarea cu această substanță.

Conform primelor cercetări ale polițiștilor, o femeie de 27 de ani din Oradea a utilizat soluția în seara de 30 ianuarie, spălându-se pe picioare în prezența altor trei membri ai familiei: o tânără de 23 de ani și două minore de 2 și 4 ani. În scurt timp, toate cele patru persoane au manifestat simptome de intoxicație, inclusiv stări de vomă, solicitând intervenția unui echipaj medical.

Acestea au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor de le Spitalul Județean pentru investigații și îngrijiri medicale.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, a comunicat că a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea supraveghează ancheta pentru stabilirea cu exactitate a tuturor circumstanțelor incidentului.

Potrivit informațiilor furnizate de site-ul eBihoreanul.ro, în ultimele două luni, alte trei persoane din Bihor au ajuns la spital după contactul cu aceeași substanță, Diazinol.

Dr. Hadrian Borcea, șeful UPU/SMURD Bihor, a confirmat că această substanță conține Diazinon, un pesticid interzis în Uniunea Europeană din 2007, dar încă permis în România pentru uz veterinar.

Acesta este comercializat și în prezent, inclusiv online, sub formă de concentrat emulsionat destinat prevenirii și tratamentului scabiei, contra căpușelor, puricilor și altor paraziți la animalele domestice.

În privința celor patru paciente, două femei sunt internate la Secția de Terapie Intensivă a spitalului, una fiind intubată și ventilată mecanic.

Cele două fetițe, în vârstă de 2 și 4 ani, sunt internate la Secția de Terapie Intensivă, iar prognosticul medical este rezervat pentru toate cele patru persoane. Echipaje mixte de polițiști și pompieri au intrat în apartamentul victimelor pentru decontaminare, iar ușa acestuia a fost sigilată de către Poliție.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *