Urmareste-ne pe

Magazin

Cum să prepari cea mai simplă și delicioasă dulceață de căpșune

Publicat

pe

E plin sezon al căpșunelor, astfel că fructele aromate și dulci sunt perfecte pentru o porţie delicioasă de gem sau de dulceaţă.

Dulceața făcută din aceste fructe este îndrăgită de toată lumea și merge de minune cu clătie, pandișpan, înghețată sau pe pâine.

Vă propunem o rețetă simplă, cu rezultat delicios.

Pentru cei care nu știu, diferenţa dintre dulceaţă şi gem este dată de consistenţă: în dulceaţă fructele sunt relativ întregi (sau bucăţi mari), în vreme ce gemul este o pastă uniform, şi de cantitatea de zahăr folosită, dulceaţa fiind mai dulce.

Dulceață de căpșune, cea mai simplă rețetă, semnată de Dorina Gug, o pasionată a bucătăriei:

Ingrediente necesare:

1 kilogram de căpşune,

1 kilogram de zahăr,

zeama de la o jumătate de lămâie.

Mai întâi trebuie să spălaţi căpşunele. Apoi, rupeţi codiţele şi lăsaţi fructele întregi, aşezaţi-le într-un vas şi turnaţi zahărul peste ele. Vasul în care au fost puse fructele pentru dulceaţa de căpşune se lasă peste noapte în frigider. A doua zi puneţi căpşunele la fiert cu tot cu zeama pe care şi-au lăsat-o. Lăsaţi-le la fiert la foc mic şi adunaţi din când în când spuma care se formează deasupra oalei.

Aveţi nevoie de trei borcane mici pe care trebuie să le spălaţi bine, să le limpeziţi în mai multe ape şi să le scufundaţi pentru câteva secunde într-un vas cu apă care fierbe, pentru a le steriliza. La fel procedaţi si cu capacele. Scoateţi-le cu grija din apă şi lasaţi-le cu gura în jos pe un prosop curat, să se scurgă bine şi să se usuce.

După ce dulceaţa de căpşune a fiert şi a scăzut pe jumătate, adăugaţi zeama de lămâie şi apoi opriţi focul. Pentru a verifica dacă a fiert suficient luaţi cu o lingură puţin gem de căpşuni din oala în care au fiert fructele şi puneţi pe farfurie. Dacă acesta se încheagă înseamnă că a fiert de ajuns şi este gata. Apoi, puneţi fierbinte în borcanele pe care le veţi aşeza pe o tavă din inox, pentru a evita spargerea. Puneţi imediat şi capacele şi lăsaţi borcanele acoperite cu un prosop mai gros, până se răcesc”, a explicat Dorina Gug.

Dulceaţa astfel preparată poate fi păstrat în cămară şi doi ani.

Mai mult
Advertisement
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *