Urmareste-ne pe

Actualitate

Experience Oradea: O echipă de tineri le oferă turiștilor servicii digitale gratuite și organizează evenimente inedite în oraș

Publicat

pe

Pasionat de mic de turism și geografie și cunoscut în oraș pentru tururile gratuite pe care le organiza când încă era licean, orădeanul Alex Trandafir a lansat o aplicație menită să ofere turiștilor care ajung în orașul de pe Crișul Repede o experiență unică.

Experience Oradea este un centru turistic virtual, unde curiozitățile turiștilor primesc răspunsuri, iar orădenii pasionați de orașul lor pot deveni… ambasadori.

Alex Trandafir (21 de ani), proaspăt absolvent al Universității Loughborough din Marea Britanie, unde a studiat geografia, a devenit ghid turistic încă dinainte de vârsta majoratului și, extrem de pasionat de acest domeniu, s-a implicat în mai multe proiecte dedicate Oradiei.

Funcțională de câteva săptămâni, platforma www.eOradea.com este de fapt un centru de informare turistică online. Primul tool este un tur digital al principalelor obiective turistice din oraș, care începe de la Cetate și se încheie la Palatul Baroc.

Fiecare obiectiv turistic este prezentat într-un video scurt, cu cele mai relevante detalii istorice. „Palatul Vulturul Negru reprezintă cel mai mare complex seccesion din Transilvania, iar pe fațada clădirii putem observa o mulțime de elemente Art-Nouveau, inspirate din natură, vegetale și zoomorfe, cum sunt vulturii aurii de pe bovindourile geamurilor și două creste de cocoș de pe marginea corpurilor dinspre Piața Unirii”, explică Alex.

Citiți mai mult pe eBihoreanul.ro!