Actualitate
Fostul şef al Agenţiei de Protecţia Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu, trimis în judecată de DNA
După luni de zile de „pauză”, Serviciul Teritorial Oradea al DNA a „scos” un nou dosar. Procurorii anticorupţie au anunţat, joi, că au dispus trimiterea în judecată a fostului director al Agenţiei de Mediu Bihor, Ovidiu Dăescu, alături de două foste subordonate şi de un afacerist local, pentru utilizarea de documente false în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri europene. Banii însuşiţi ilegal depăşesc un milion de euro!
Fost şef al APM Bihor din 2009, în 2012 Ovidiu Dăescu a fost instalat comisar general la Garda Naţională de Mediu, de unde a fost demis în 2013 şi numit manager la compania minieră Băiţa SA Ştei până în 2015. Din 2016, după 20 de ani petrecuţi în PSD, s-a transferat la ALDE şi şi-a rezolvat alegerea ca viceprimar al municipiului Beiuş după ce a lămurit nu mai puţin de 16 colegi de partid să se retragă de pe lista de candidaţi, ca să-i facă loc.
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut că, în executarea de către APM Bihor a unui acord de finanțare cu fonduri europene având ca obiect proiectul intitulat „Conservarea liliecilor în Pădurea Craiului, Bihor și Munții Trascău”, în perioada 2010 – 2013, inculpații Dăescu Ovidiu Constantin, Szodoray-Paradi Farkas și Sim Cornelia, director, respectiv angajați la APM, ar fi întocmit, semnat și înaintat Comisiei Europene și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului mai multe documente (cereri, adrese, state de plată estimative, necesar de credite bugetare, etc.) ce conțineau date nereale.
Aceste date se refereau la situația angajaților în proiect, societatea care ar fi executat lucrările de închidere a peșterilor și utilizarea unui autovehicul achiziționat din fonduri nerambursabile. Despre maşina respectivă, achiziţionată pntru implementarea proiectului, DNA a stabilit că a fost utilizată, în realitate, de Dăescu, în interes strict personal.
O parte din documentele respective ar fi fost semnate și de cel de-al patrulea inculpat, reprezentant al unei societăți comerciale – pe care procurorii nu îl numesc, dar surse judiciare spun că ar fi soţul uneia dintre cele două funcţionare inculpate. Deşi era trecut în proiect ca executant, respectivul ar fi ascuns faptul că, în realitate, lucrările ar fi fost executate de o societate subcontractantă, iar în cazul a trei peșteri, Tăşad, Fânaţe şi Ţiclului, s-ar fi schimbat soluţia tehnică convenită de părţile contractante (grilajele de închidere ale acestor peşteri nefiind umplute cu beton).
Prin toate aceste demersuri, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat, pe nedrept, în posesia sumelor de 2.919.498 lei și 497.576 euro (2.133.003 lei), adică peste 1,1 milioane euro.
Ovidiu Dăescu este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, incomplete sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, plus obținere ilegală de fonduri, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, Szodoray- Paradi Farkas în plus şi de fals intelectual, în formă continuată, Sim Cornelia de complicitate, iar falsul executant de participaţie improprie.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a cerut obligarea inculpaților la acoperirea prejudiciului, iar procurorii DNA au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile şi a conturilor bancare ce aparțin celor patru.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bihor.
Pingback: Dăescu nu se dă dus! PLUS îi cere demisia viceprimarului din Beiuş, inculpat de DNA – Bihor24