Actualitate
FOTO: Lacul Leșu se umple din nou: acumularea a ajuns la 10%, după mai bine de un deceniu de la golire
Acumularea Leșu a ajuns la un grad de umplere de 10%, în cadrul procesului de reumplere controlată început în 8 mai, a anunțat marți Administrația Bazinală de Apă Crișuri.
Potrivit comunicatului transmis de ABA Crișuri, până în prezent, în lac s-au strâns aproximativ 2,8 milioane metri cubi de apă. În această etapă de testare, volumul maxim care va fi acumulat este de 5 milioane metri cubi, adică aproximativ 15% din capacitatea totală a acumulării.
Luciul de apă, vizibil din Coada Lacului
Reumplerea lacului a început odată cu vizita în teren a vicepremierului Tánczos Barna și a ministrei Mediului, Diana Buzoianu, moment prezentat de ABA Crișuri ca o etapă importantă în proiectul de modernizare a barajului Leșu.
Deși acumularea se află deocamdată la doar 10% din volumul total, luciul de apă este deja vizibil inclusiv din zona Coada Lacului, arată reprezentanții instituției.
Barajul Leșu este, conform ABA Crișuri, singurul baraj din România aflat în proces de modernizare prin finanțare PNRR. Proiectul este considerat important atât pentru siguranța construcției hidrotehnice, cât și pentru gestionarea resurselor de apă din zonă.
Barajul, monitorizat permanent
Specialiștii monitorizează permanent comportarea construcției și a echipamentelor hidromecanice, iar până acum, susține ABA Crișuri, toate elementele barajului funcționează și se comportă conform standardelor și parametrilor proiectați.
„Suntem încrezători că atât procesul de acumulare a volumului de apă, cât și lucrările aflate în desfășurare la scara de pești vor decurge fără probleme. Va fi respectat termenul de finalizare aferent investițiilor prin PNRR, respectiv luna august. Monitorizăm permanent fiecare etapă, iar până în prezent comportarea barajului confirmă calitatea lucrărilor executate și respectarea tuturor standardelor de siguranță”, a declarat directorul instituției, Pásztor Sándor.
Lacul de acumulare Leșu a fost golit în 2015, după identificarea unor infiltrații care puneau în pericol siguranța corpului barajului. Lucrările de reabilitare și modernizare au început în mai 2025 și se află acum în etapa finală de execuție.
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a transmis că va continua monitorizarea permanentă a acumulării și informarea publicului cu privire la evoluția lucrărilor și a procesului de reumplere a lacului Leșu.













