Actualitate
Proiecte noi în Oradea: Un complex sportiv și un bazin de înot pentru elevi
Două noi proiecte importante au fost aprobate marţi de consilierii locali, prin vot unanim, în cadrul Campaniei Naționale de Investiții.
Proiectele vizează un bazin didactic de înot în Ioşia, între Arena Antonio Alexe şi Liceul Don Orione, și un complex sportiv pe Calea Clujului. Cele două construcţii sunt dedicate în special elevilor.
Încălzire cu apă geotermală
„Vom primi în săptămânile viitoare studiile de fezabilitate ale bazinului de înot şi ale sălii de sport de la Compania Naţională de Investiţii astfel încât să putem închide procedura de expropriere”, a declarat primarul orașului, Ilie Bolojan.
Primăria va pune la dispoziție aproximativ 7.800 metri pătraţi pentru construcția bazinului, dintre care doar 7.000 metri pătrați aparțin Primăriei, restul de circa 920 metri pătrați fiind ai unei firme orădene.
Terenul a fost vizat pentru a reduce costurile încălzirii bazinului cu apă geotermală. ,,Amplasarea bazinului de înot în Ioşia permite încălzirea lui cu apă geotermală în perioada rece, deci cheltuielile cu întreţinerea vor fi reduse”, explică primarul.
Bază sportivă extinsă
A doua hotărâre prevede construirea complexului sportiv pe strada Clujului 202. Complexul va avea o parcare de 50 de locuri, un vestiar și trei terenuri noi de fotbal.
„În paralel, vom reabilita şi terenul existent, astfel ca la încheierea lucrărilor să avem o bază de sport extinsă, de aproximativ 13.000 metri pătraţi”, a mai precizat edilul.