Urmareste-ne pe

Actualitate

Incendiu puternic în Oradea! Un apartament și acoperișul unui bloc, cuprinse de flăcări

Publicat

pe

Incendiu violent in Oradea - FOTO- Facebook/InfoTrafic

Incendiu violent la un bloc de locuințe din Oradea: apartamentul de la etajul patru și acoperișul au fost cuprinse de flăcări.

Focul a izbucnit joi dimineață, apelul la 112 fiind înregistrat în jurul orei 9. Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” s-au deplasat de urgență la fața locului.

Flăcările s-au propagat și la acoperișul blocului, pompierii acționând pentru localizarea și lichidarea focarului.

Nicio persoană nu a fost rănită, locatarii evacuându-se singuri până la sosirea echipajelor de intervenție.

Șase autospeciale de stingere cu apă și spumă și două autoscări pentru lucru la înălțime au intervenit. În jurul orei 10.00 incendiul a fost stins.

Pompierii au rămas pentru înlăturarea efectelor flăcărilor și pentru a stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

„Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri nepermise”, a declarat căpitanul Andrei Rotaru, purtător de cuvânt al ISU Crişana.