Urmareste-ne pe

Actualitate

La mulți ani, România! Orădenii au sărbătorit 1 Decembrie cu o paradă militară, retragere cu torțe și fasole cu ciolan (FOTO)

Publicat

pe

Profitând de vremea frumoasă, aproximativ 5.000 de orădenii au ieșit în Parcul 1 Decembrie unde au avut loc majoritatea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României.

Ultimul discurs

Evenimentul a debutat la ora 12, când pe platoul de lângă statuia Ostașului Român oficialitățile au luat cuvântul. Primul care a vorbit a fost prefectul Ioan Mihaiu, acesta fiind ultimul său discurs înainte de a fi schimbat din funcție. „Acum 100 ani, Marea Unire a fost cea care a definit România ca stat naţional, suveran, independent şi, cel mai important, unitar. Tot zbuciumul nostru istoric a fost concentrat în 1918 în dorinţa de înfăptuire a României Mari. Şi am reuşit!”, a declarat Mihaiu.

Printre personalitățile prezente s-au mai numărat primarul Ilie Bolojan însoțit de cei doi viceprimari, Mircea Mălan și Florin Birta, vicepreședinții Consiliului Județean Ioan Mang și Traian Bodea, episcopul ortodox Sofronie Drincec, episcopul greco-catolic Vrigil Bercea și rectorul Universității din Oradea Constantin Bungău.

Orădenii au fost atenți la fiecare moment, iar copiii fluturau bucuroși stegulețele tricolore cumpărate de la un stand din parc.

Manifestarea de pe platou s-a încheiat cu o depunere de coroane a instituțiilor din Bihor, cea mai aplaudată fiind delegația Partidului Național Liberal, ai cărui reprezentanți nici nu au avut loc pe soclul statuii.

Paradă cu căruțe

Orădenii s-au adunat apoi în Centrul Civic, unde de la ora 13.30 a început parada militară, care le-a prezentat orădenilor tehnica din dotarea Poliției, Jandarmeriei, Ambulanței, SRI-ului, militarilor, pompierilor și a salvamontiștilor.

Preferații copiilor au fost jandarmii, care au avut o echipă de defilare formată inclusiv din câini de intervenție specializați în detectarea drogurilor și armelor. O altă echipă a Jandarmeriei și a Penitenciarului de maximă siguranță Oradea a defilat în jeep-uri cu armele la vedere.

Parada s-a încheiat în aplauzele bihorenilor care au avut parte de un moment special pregătit de Prefectură, și anume prezentarea unor căruțe și a unor tinere călare, conduse de Grigore Nicoară, care anul trecut, de Centenar a făcut traseul Unirii până la Alba Iulia.

Spectatorii au fost invitați apoi la tradiționala porție de fasole cu ciolan, oferită gratuit sau, cu 5 lei, pentru cei care nu doreau să stea la coadă, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor. Pentru acest moment, bucătarii Garnizoanei Oradea au pregătit 2.700 de porții, iar pofticioșii au stat circa o oră la rând pentru o porție.

Militari cu torțe

Străzile din centrul orașului au fost pline, din nou, spre seară, când a avut loc ultimul eveniment dedicat zilei Naționale, respectiv retragerea cu torțe. Militarii au urmat traseul Strada Dunării – Republicii – Piața Ferdinand – Piața Unirii – Avram Iancu – Armatei Române.

Defilarea militarilor a început la ora 18 și tot atunci valuri de orădeni și de curioși i-au așteptat cu telefoanele pornite, gata de filmat, în Piața Ferdinand. Militarii s-au oprit pentru un scurt recital în fața statuii Regelui Ferdinand.

Adunați în spatele gardului care delimitează ansamblul arhitectural Duiliu Marcu, orădenii au urmărit momentul vizibil emoționați.

Imediat ce militarii au părăsit platoul, mulțimea s-a dispersat rapid pe la atelierele de lucru manual şi la căsuţele cu dulciuri sau vin cald de la Târgul de Crăciun.

Vezi galeria de imagini!

Mai mult
Advertisement
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *