Urmareste-ne pe

Actualitate

Lemne fără acte, în valoare de peste 20.000 de lei, confiscate de polițiștii din Bihor

Publicat

pe

foto generic / Arhivă, Poliția Bihor

Peste 111 metri cubi de lemne, care fuseseră expediate fără documente legale de proveniență și a căror valoare a depășit, în total, 20.000 de lei, au fost confiscate valoric de polițiștii din Bihor de la Delicte silvice.

Conform unui comunicat transmis miercuri de Poliția Bihor, lemnele au fost găsite în cursul zilei de marți, la două firme: una din Hidișelu de Jos și una din Sâmbăta, în cadrul unor controale făcute împreună cu Garda Forestieră Oradea.

În urma controlului de la Hidișel, s-a constatat că, „în perioada 15 octombrie – 25 noiembrie 2020, societatea comercială respectivă ar fi expediat 21 de metri cubi de lemn, specia fag, fără proveniență legală”. Astfel, firma a fost amendată cu 2.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010, iar lemnele, în valoare de 3.549 de lei, au fost confiscate valoric.

Legat de firma din Sâmbăta, autoritățile au descoperit că, din 26 august până în 12 septembrie, anul trecut, „societatea respectivă ar fi expediat 90,64 metri cubi de lemn rotund, de diferite specii, fără proveniență legală”. Și această firmă a fost amendată în baza aceluiași act normativ, cu 5.000 de lei, iar lemnele, în valoare de 17.121 de lei, au fost, de asemenea, confiscate valoric.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *