Actualitate
Mașină făcută scrum pe un deal din Bihor: Un bărbat de 70 de ani a ajuns la spital
O ieșire cu mașina pe un drum agricol s-a terminat prost pentru un bihorean în vârstă de 70 de ani. Autoturismul pe care acesta îl conducea a fost cuprins de flăcări, miercuri la amiază, pe un deal din localitatea Iteu, comuna bihoreană Abram.
Pompierii Detașamentului Marghita au fost alertați în jurul orei 12:25 și s-au mobilizat rapid cu o autospecială de stingere și un echipaj de paramedici. Când salvatorii au ajuns la locul incidentului, incendiul se manifesta deja violent.
„La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau violent la nivelul întregului autovehicul, aflat pe un drum agricol, pe un deal din localitate”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor.
Echipajul de stingere a reușit să lichideze focul rapid, însă din mașină nu a mai rămas mare lucru.
În acest timp, pompierii paramedici s-au ocupat de șoferul septuagenar.
Bărbatul a suferit o intoxicație ușoară cu fum în încercarea de a face față situației. După ce i s-au acordat îngrijirile medicale de urgență la fața locului, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

