Urmareste-ne pe

Actualitate

Șofer din Oradea arestat, după ce a accidentat grav o femeie și a fugit! Ce alcoolemie avea bărbatul

Publicat

pe

Un orădean a fost arestat de Judecătoria Oradea pentru 30 de zile, după ce, beat la volan, a accidentat grav o femeie și a fugit.

Accidentul s-a petrecut vineri, 13 august, în jurul orei 17.20, pe drumul județean 768, în Bicăcel.

Bărbatul de 46 de ani conducea o autoutilitară când a accidentat-o pe femeia de 52 de ani, și ea din Oradea, care se deplasa, ca pieton, pe acostamentul din partea dreaptă a sensului de mers Holod – Lăzăreni.

„În urma impactului, victima a fost proiectată în șanțul din dreapta direcției de deplasare. După producerea accidentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fiind depistat cu operativitate de polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Băile Felix, la ora 17.40, pe D.N. 76, în Băile Felix”, arată un comunicat transmis luni de Poliția Bihor.

Polițiștii au descoperit că șoferul era și beat bine.

„În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că bărbatul de 46 de ani, care conducea autoturismul, prezenta o concentrație alcoolică de 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, mai arată comunicatul.

Victima sa a fost grav rănită, suferind multiple leziuni pentru care a fost dusă la spital.

Pentru a câștiga timp, ea a fost transportată cu elicopterul SMURD.

Șoferul de 46 de ani a fost reținut și dus în fața procurorului, respectiv a judecătorului  de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea.

Magistratul a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

„Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, încheie comunicatul.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *