Urmareste-ne pe

Actualitate

FOTO: Stadiul lucrărilor la Pasajul Magheru a ajuns la 70%: au fost montate primele grinzi

Publicat

pe

(Sursa foto: Facebook - Florin Birta)

Constructorii lucrează de zor la pasajul de sub Bulevardul Magheru. Luni, aceștia au montat primele 16 grinzi din cele 51 care vor acoperi pasajul, iar de marți va fi amenajată și armătura de fier.

Potrivit site-ului municipalității Oradea.ro toate grinzile au fost aduse acum două săptâmâni și au fost depozitate până la montare lângă localul Spoon de pe malul Crișului Repede.

Dintre acestea, 16 au fost montate luni, iar începând de marți va fi amenajată și armătura de fier pentru ca porțiunea de pasaj să poată să fie suprabetonată. „Joi vor turna suprastructura din beton a celor 16 grinzi. Construcția va sta neatinsă o săptămână, ca să se usuce betonul, după care se va turna asfalt”, a declarat viceprimarul Florin Birta,.

În prezent pasajul este realizat în proporție de 70%.

În perioada următoare circulația de pe Bulevardul Magheru va fi deviată pe primul tronson pentru ca muncitorii să treacă la cel de-al doilea, care se află în mijlocul străzii.

Ultima etapă a construcției va fi realizarea celui de-al treilea tronson situat înspre Parcul Traian.

Construcția pasajului Magheru se desfășoară în cadrul proiectului „Soluția inovativă pentru a crea undă verde pentru tramvai pe Podul Dacia – B-dul Magheru” și a fost finanțat de Uniunea Europeană. Acesta include și reabilitarea și reorganizarea Podului Dacia la trei benzi de circulație.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în 17 septembrie 2019, termenul estimat pentru finalizarea lor fiind septembrie 2020. Însă în ritmul lucrărilor, cel mai probabil, pasajul va fi gata mai repede. Valoarea contractului iniţial este de 14,5 milioane de lei fără TVA.

Lucrările sunt realizate de o asociere de firme al cărei lider este SC Freyrom SA.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *