Urmareste-ne pe

Actualitate

Schimbări la Parchetul Bihor: procurorii Alin Leucea, Cristian Butaci și Ciprian Șuta sunt noii șefi

Publicat

pe

Parchetul Bihor are noi șefi. Este vorba despre procurorii Alin Leucea, Ciprian Șuta și Cristian Butaci, care au fost delegați joi de secția de procurori a Consiliului Superior Magistraturii.

Alin Leucea a fost delegat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea la conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în timp ce procurorul Ciprian Şuta a fost delegat pe funcţia de prim-procuror adjunct al unităţii, iar procurorul Cristian Butaci la şefia secţiei judiciare a Parchetului.

Delegarea celor trei procurori s-a făcut cu începere din 10 ianuarie și până la ocuparea funcției prin concurs sau examen, dar nu mai mult de 6 luni.

Noul şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Alin Leucea, este unul dintre cei mai cunoscuţi procurori-criminalişti din judeţ. Acesta a coordonat anchetele în cazuri controversate, cum a fost uciderea interlopului orădean Mihai Dumbrovan, „găurit” cu 12 lovituri de cuţit de Raul Zetocha, căruia îi spărsese geamul maşinii cu o piatră, sau dosare importante, ca trimiterea în judecată, în 2011, a unor membri ai clanului Neguş implicaţi în răfuieli mafiote, sau depistarea, în timp record, a criminalului în cazul tânărului Florin Sfăt, găsit mort în mijlocul pădurii Sititelec. De asemnea a coordonat ancheta celei mai misterioase crime din Oradea ultimilor 25 de ani, căreia i-a căzut victimă taximetristul Bajkán Péter, găsit împuşcat pe 11 februarie 2009.

Funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost deţinută până acum de procurorul Gheorghe Vidican, iar prim-procurorul adjunct al unităţii a fost Maria Cotrău.

 

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *