Actualitate
Anul 2020 a fost întâmpinat la Oradea cu un spectacol de lasere, artificii și o cerere în căsătorie (FOTO)
Orădenii au început să se strângă în Piaţa Unirii puțin după ora 23, iar în câteva minute s-au format mii de pâlcuri. Anul acesta, pe scenă s-a aflat DJ Szanto Denis care a mixat piese din repertoriul internațional, dar și cântece din folclorul românesc precum „Cântă cucu-n Bucovina”.
Înainte de miezul nopții, Dj-ul a anunțat că se vor stinge toate luminile din piață, iar pe panoul din spatele său a apărut un ceas ce arăta număroarea inversă până la intrarea în Noul An.
Tot atunci i-a informat pe cei prezenți că vor vedea mai întâi un show cu lasere. Cu toate acestea nu mulți au fost atenți, aşa că unii au început să posteze pe Facebook că sărbătoarea se încheie fără artificii.
Spectacolul cu laserele colorate s-a încheiat după circa cinci minute și a fost urmat de un spectaculos foc de artificii ce a fost apreciați de toți cei prezenți.
La finalul evenimentului, un tânăr și-a chemat iubita pe scenă, unde a fost cerută în căsătorie. Aceasta a răspuns fără ezitare „Da” în aplauzele publicului.
Pentru noaptea de Revelion au fost mobilizate în centrul Oradiei mai multe echipaje de poliţie, pompieri şi jandarmi. Nu s-au înregistrat incidente majore.