Urmareste-ne pe

Actualitate

Târgul de Crăciun 2019: Ștefan Hrușcă, Paula Seling și Proconsul vin la Oradea

Publicat

pe

sursa foto: Visit Oradea

Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea) a făcut public luni programul ediției de anul acesta a Târgului de Crăciun, care se va desfășura în Piața Unirii. 

Evenimentul se va derula în perioada 29 noiembrie – 26 decembrie și, potrivit organizatorilor, va aduce din nou decoruri de poveste, bunătăți pentru toate gusturile, concerte și spectacole de colinde, suveniruri și articole hand made, mii de luminițe și întâlniri cu Moș Crăciun.

Marea deschidere va avea loc vineri, 29 decembrie, la ora 18, cu aprinderea luminiţelor de Crăciun.

O noutate pentru acest an este o roată-carusel, amplasată în Piața Unirii, însoțită de un trenuleț, un patinoar, un brad imens, căsuțe cu bunătăți și cadouri, mâncare gustoasă și băuturi de iarnă delicioase. „Mirosul de scorțișoară și turtă dulce va fi prezent în fiecare colțișor al Pieței Unirii, pentru a le aminti tuturor de copilărie”, arată comunicatul organizatorilor.

Timp de 4 weekend-uri, atmosfera la scena din Piața Unirii va fi asigurată de artiști talentați atât din țară cât și din străinătate.

Concerte speciale

Târgul de Crăciun Oradea va debuta anul acesta cu 3 concerte speciale, de jazz, muzică autohtonă și un spectacol de gospel. În prima seară a evenimentului, de la ora 20, vor urca pe scenă cei de la Jazzapella – o trupă versatilă cu un stil unic care combină ritmurile de jazz cu muzica pop.

În a doua seară a evenimentului, tot de la ora 20, pe scenă va urca Nicoleta Nucă, iar duminică Gospel Touch Choir (S.U.A.) –  o trupă care vine tocmai din New York, pentru a încânta cu un concert gospel de excepție.

Următorul weekend din cadrul Târgului de Crăciun aduce alte trei concerte. Vineri, de Moș Nicolae, pe scenă va urca Paula Seling, urmând ca sâmbătă și duminică să sosească Proconsul și orchestra de suflători profesioniști Oradea Wind Ensemble.

Seria concertelor continuă în data de 13 decembrie cu spectacol al Ansamblului Artistic Profesionist “Crișana”, iar în 14 decembrie, fanii îl vor primi din nou cu brațele deschise și cu multă căldură pe Ștefan Hrușcă cu al său excepțional concert de colinde.

Programul artistic al Târgului de Crăciun Oradea se va încheia cu un concert Mircea Rusu Band în data de 22 decembrie, de la ora 20:00.

PROGRAM:

29 Noiembrie I ORA 20:00 Jazzapella

30 Noiembrie I ORA 20:00 Nicoleta Nucă

01 Decembrie I ORA 20:00 Harlem Gospel Choir

06 Decembrie I ORA 20:00 Paula Seling

07 Decembrie I ORA 20:00 Proconsul

08 Decembrie I ORA 20:00 Oradea Wind Ensemble

13 Decembrie I ORA 20:00 Ansamblul Artistic Profesionist Crișana

14 Decembrie I ORA 20:00 Ștefan Hrușcă

22 Decembrie I ORA 20:00 Mircea Rusu Band

PROGRAM de DATINI ȘI TRADIȚII BIHORENE DE CRĂCIUN:

29 Noiembrie I 19:00 – 20:00

07 – 08 Decembrie I 19:00 – 20:00

14 – 15 Decembrie I 19:00 – 20:00

21 – 22 Decembrie I 18:00 – 20:00

PROGRAM DE COLINDE:

02 – 05 Decembrie I 17:00 – 20:00

09 – 12 Decembrie I 17:00 – 20:00

23 Decembrie I 17:00 – 20:00

DISTRACȚIE ȘI ACTIVITĂȚI

Potrivit organizatorilor, Târgul de Crăciun va transforma Piața Unirii „într-un tărâm magic” în care își vor găsi locul zeci de căsuțe desprinse din povești, bunătăți pentru toate poftele și bradul magic cu mii de luminițe.

În centrul atenției va fi ca în fiecare an patinoarul, dar și roata imensă care va poposi în Piața Unirii timp de aproape o lună.

Cei mici vor avea parte de distracție din plin și la atelierele de creativitate unde vor putea picta suveniruri și decorațiuni de Crăciun, dar și la trenulețul și caruselul aduse special pentru ei în Piața Unirii. Cei care au fost cuminți și vor să-l întâlnească pe Moș Crăciun pentru a-i împărtăși lista de dorințe pentru Noaptea de Ajun, îl pot întâlni la Târgul nostru de Crăciun, în căsuța lui fermecată de lângă brad.

PROGRAMUL LUI MOȘ CRĂCIUN

29 Noiembrie I 18:00 – 20:00

30 Decembrie I 18:00 – 20:00

01 Decembrie I 18:00 – 21:00

05 Decembrie I 16:00 – 18:00

06 Decembrie I 17:00 – 19:00

13 Decembrie I 18:00 – 20:00

14 Decembrie I 18:00 – 20:00

15 Decembrie I 17:00 – 20:00

19 Decembrie I 19:00 – 21:00

20 Decembrie I 17:00 – 19:00

21 Decembrie I 16:00 – 18:00

22 Decembrie I 15:00 – 18:00

Târgul de Crăciun va fi deschis de lunea până joia între orele 14 și 21, iar vinerea și duminica între orele 12 și 22.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *