Urmareste-ne pe

Actualitate

Atac cibernetic de tip ransomware, la Primăria Oradea. Ce se întâmplă cu informațiile din baza de date

Publicat

pe

Atac informatic de tip „ransomware”, la Primăria Oradea. O parte dintre date au fost criptate, în weekend, unele activităţi fiind suspendate.

Primăria Oradea a anunţat luni că operaţiunile din Sala Ghişeelor (Piramidă) au fost sistate temporar, cu excepţia încasărilor de taxe şi impozite, din cauza unui atac de tip „ransomware”, care a criptat o parte dintre date.

„Primăria Oradea aduce la cunoştinţa publicului faptul că, în Sala Ghişeelor (Piramidă) de la parterul instituţiei, nu se poate efectua nicio operaţiune, cu excepţia încasărilor de taxe şi impozite. Situaţia a fost creată de un atac de tip ransomware, care a criptat o parte din date. Menţionăm că 100% din date vor fi recuperate din backup, durata restaurării acestora luând însă mai mult timp. Până la restaurarea completă a acestora, sistemul de management documente CID nu va fi operaţional”, se arată în informarea transmisă de Primăria Oradea.

Datele vor fi recuperate

Astfel că, potrivit sursei citate, se fac verificări și demersuri pentru rezolvarea rapidă a problemei.

Instituţia dă asigurări că 100% din date vor fi recuperate din backup, durata restaurării acestora fiind mai mare.

Până atunci, însă, sistemul de management documente CID nu va fi operaţional.

Atacurile cibernetice de tip ransomware sunt atacuri care urmăresc răscumpărare, atunci când atacatorii criptează informaţii private şi le blochează accesul unor victime alese.

Conform unui raport realizat de compania de securitate cibernetică Kaspersky în rândul utilizatorilor săi, numărul atacurilor a crescut cu 767% din 2019 până în 2020.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *