Actualitate
Cod Galben de vreme rea, în Bihor. Sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și grindină
Cod Galben de instabilitate atmosferică, în mai multe județe din țară, printre care și Bihor. Avertizarea este valabilă de marți după amiază până joi seara, la ora 20.00
Potrivit meteorologilor, în intervalul 25 mai, ora 15:00 – 26 mai, ora 11:00, pe durata Codului galben vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de l/mp.
De asemenea, temporar, vântul va avea intensificări la munte, în special la altitudini mari în Carpaţii Meridionali, cu rafale ce vor depăşi 80 – 90 km/h.
Judeţele aflate sub atenţionare de Cod galben sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Vreme instabilă toată săptămâna
Conform prognozei, vremea instabilă se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, izolat căderi de grindină şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Totodată, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp, iar pe arii restrânse 30 – 35 l/mp. ANM precizează că vremea se va menţine în general instabilă şi în a doua parte a acestei săptămâni.