Actualitate
Coronavirus în Bihor: Un bărbat de 38 de ani, infectat cu Covid-19, a murit la Spitalul Municipal
Un bihorean în vârstă de 38 de ani a murit miercuri la secția de Anestezie și Terapie Intensivă, fiind infectat cu Covid-19.
Potrivit unor surse medicale, tânărul se afla de o lună internat la Spitalul Municipal din Oradea și avea și alte probleme de sănătate.
Bilanțul deceselor a ajuns astfel, în Bihor, la 25, după ce mai bine de o lună nu s-a înregistrat nici un deces.
În ultimele 24 de ore au mai fost diagnosticate încă trei persoane cu noul coronavirus, în urma celor 400 de teste PCR efectuate. În județ, numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 705, de la începutul pandemiei.
Tot în cursul zilei de miercuri un singur pacient a fost externat de la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal, el fiind declarat vindecat de coronavirus. Acolo se mai află încă 67 de persoane internate, doi fiind în stare gravă.