Educatie
Elevii unei școli din Bihor învață în zgomot de picamere și frig. Părinții acuză că investiția este electorală, primarul zice că e „bine că se face” (VIDEO)
De când s-au întors din „vacanța de schi”, elevii școlii din Hidișelu de Sus au „colegi” noi: muncitorii a două firme de construcții, angajate de Primăria comunei să facă lucrări de eficientizare energetică.
Întreg șantierul se desfășoară cu copiii și profesorii în clădire, ceea ce îi nemulțumește pe părinți, care spun că elevii pierd timp prețios de învățare, doar ca primarul Adrian Petroi să aibă cu ce se lăuda înaintea alegerilor din vară.
În replică, edilul spune că investiția nu are nicio legătură cu scrutinul, dar mai dezvăluie un lucru: alte două școli vor intra în șantier, tot cu elevii în interior!
Șantierul din școala gimnazială aflată în centrul de comună Hidișelu de Sus a început în urmă cu trei săptămâni, când elevii erau în vacanța de iarnă. Când au revenit la lecții, au aflat că orele de curs sunt mai scurte cu 10 minute, iar pauzele cu 5 minute, ca să stea cât mai puțin timp în clădirea plină de schele, atât pe interior cât și pe exterior, și în care mișună muncitorii.
„Ne-a luat prin surprindere, pentru că nimeni nu ne-a prevenit. Din contră, cu câteva zile înainte am avut ședință cu părinții, unde am decis împreună cu profesorii că, fiind copiii noștri în clasa a VIII-a, vor ține ore suplimentare, de pregătire pentru Evaluarea Națională”, a declarat BIHOREANULUI tatăl unei eleve din ultimul an de gimnaziu.