Urmareste-ne pe

Actualitate

I-au promis că-i asfaltează curtea şi au fugit cu banii! Trei bihoreni, anchetaţi pentru înşelăciune

Publicat

pe

1000 lei. Acesta este preţul pentru care trei bihoreni sunt cercetaţi acum pentru infracţiunea de înşelăciune la adresa unei femei din Cetariu, după ce i-au promis că-i asfaltează curtea şi nu s-au ţinut de cuvânt.

Conform unui comunicat al Poliţiei Bihor, femeia a fost păcălită de bărbaţii cu vârste de 28, 33, respectiv 45 de ani, în data de 11 februarie. Păgubita le-a achitat banii în avans, însă cei trei au lăsat baltă lucrarea şi au plecat cu tot cu bani.

„În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni îi bănuiesc pe aceștia că ar fi indus-o în eroare pe o femeie din Cetariu, cu care s-au înțeles să îi asfalteze curtea casei, pentru 1.000 de lei. Aceștia au părăsit curtea imobilului fără a mai efectua lucrarea promisă”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Bihor.

Poliţiştii din Biharia au identificat bărbaţii ca fiind din Săcueni şi au început procedurile pentru cercetarea lor, sub aspectul infracţiunii de înşelăciune.

Rămâne de văzut dacă este un caz singular sau dacă cei trei au mai avut şi alţi clienţi păgubiţi.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *