Urmareste-ne pe

Actualitate

Încă 12 noi cazuri de Covid în Bihor. Numărul cazurilor active a ajuns la 141

Publicat

pe

Sursa foto: www.newmoney.ro

Judeţul Bihor a înregistrat încă 12 noi cazuri de infectare cu coronavirus, în ulimele 24 de ore. În prezent sunt 141 de pacienţi confirmaţi.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, în prezent la Spitalul Municipal, care tratează pacienţii bolnavi sau suspecţi de Covid 19, sunt internate 169 de persoane. De asemenea, 12 bihoreni se află în carantină.

Conform aceluiaşi comunicat al DSP, în Bihor, de duminică până luni dimineaţa la ora 8, polițiștii au verificat 1.713 persoane aflate în izolare la domiciliu, jandarmii au asigurat măsuri de pază și protecție la nivelul centrului de carantină activ, iar echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor au efectuat misiuni de asigurare la corturile din apropierea hotelului Iris, precum și transportul persoanelor suspecte sau confirmate ca infectate.

O singură sancţiune contravenţională în valoare de 2.000 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel național pe perioada stării de alertă, mai arată comunicatul.

De altfel, prefectul Dumitru Țiplea reiterează importanţa respectării normelor de igienă și distanțare socială, pentru că „reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus este singura cale de a ține sub control răspândirea epidemiei”.

În total de la izbucnirea pandemiei în Bihor au fost 621 îmbolnăviri, dintre care 458 s-au vindecat, iar 22 de persoane au decedat.

Potrivit unui comunicat transmis de Grupul de Comunicare Strategică, la nivel naţional, au fost 19.398 de cazuri de coronavirus, dintre care 13.426 s-au vindecat și 1.270 au decedat.

În România au fost prelucrate 443.252 de teste, adică 21 de teste la mia de locuitori, în vreme ce Bulgaria prelucrase 11 şi Franța 12,7. Spania și Germania prelucraseră 47,1 de teste, Italia 63 şi Estonia 62,3 la mia de locuitori.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *