Urmareste-ne pe

Actualitate

Lucrările de pe bulevardul Nufărul-Cantemir din Oradea au ajuns la jumătate

Publicat

pe

Lucrările de amenajare a coridorului Nufărul-Cantemir au fost realizate în proporție de 50%.

Început în primăvara acestui an din zona intersecției cu strada Arieșului, şantierul a ajuns în stadiul turnării stratului de binder pe carosabil, până la strada Ciheiului.

„În primăvară va fi turnat stratul de uzură, astfel că se va rezolva și problema scurgerii apelor de lângă borduri către gurile de scurgere”, a transmis Primăria Oradea.

Pe acest tronson au fost amenajate trotuarele pe ambele părți ale carosabilului, iar pe partea dreaptă au fost montați şi stâlpii de iluminat.

În zilele următoare se vor finaliza şi lucrările la sistemul de semaforizare din zona Lotus.

Dincolo de intersecția cu strada Ciheiului, constructorii lucrează la reabilitarea celor două poduri peste Peța, la realizarea zidului de sprijin pentru linia de tramvai și a sistemului de iluminat.

Lucrările costă 50,6 milioane de lei, fără TVA, şi sunt finanţate prin fonduri europene.

Mai mult
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Noul pasaj subteran din Oradea prinde contur - Bihor24

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *