Urmareste-ne pe

Actualitate

Lui Tőkés nu-i place nici Iohannis, nici Dăncilă. „Mai degrabă îl sprijineam pe Dinescu decât pe Kelemen”

Publicat

pe

Preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tőkés László, a declarat, miercuri, la Oradea, că membrii comunităţii maghiare sunt puşi într-o „o situaţie proastă”, pentru că trebuie să aleagă, la alegerile prezidenţiale, între Klaus Iohannis şi Viorica Dăncilă.

„Noi, ungurii, suntem decepţionaţi de atitudinea generală mai ales către minorităţi, dar şi către ţară, a domnului Iohannis. Era un preşedinte fără activitate în general şi chiar duşmănos faţă de unguri. Suntem într-o situaţie proastă când trebuie să alegem între dânsul şi doamna Dăncilă”, a spus Tőkés.

Fostul episcop reformat a declarat că mai mult ar fi sprijinit candidatura lui Mircea Dinescu decât a lui Kelemen Hunor la alegerile prezidenţiale şi că este nevoie de o schimbare radicală în viaţa publică şi politică a maghiarimii din România, având în vedere alegerile din 2020.

„Se spune că partidele româneşti nu au formulat niciun mesaj către alegătorii de naţionalitate maghiară din ţară, dar eu pot adăuga că, la fel ca partidele româneşti, nici UDMR-ul nu a reuşit să formuleze revendicările şi cazurile principale care preocupă comunitatea maghiară. S-au mulţumit cu nişte slogane goale, între ele sloganul principal: respect reciproc între români şi maghiari, respectul statului pentru maghiari. Dar acest respect nu se concretizează în nimic şi UDMR-ul nu ridică acele revendicări şi cauze care ar putea întrupa un adevărat respect faţă de comunitatea maghiară. Fără fapte şi rezultate concrete, acest respect este o expresie goală”, a declarat Tőkés.

El a apreciat „campania profesională, de altfel şi sprijinul mediei din Ungaria”, prin care UDMR a reuşit să dobândească „un rezultat relativ bun de patru procente aproximativ”, dar care, la proporţia maghiarilor din România, înseamnă doar o treime, aşadar „nu ne putem lăuda cu acest rezultat cu care se laudă UDMR-ul, el nu manifestă puterea comunităţii maghiare, ba, mai mult, întăreşte poziţia politică a UDMR-ului, a acestui partid tip comunist, unipartid”.

În context, Tőkés s-a referit la un editorial recent al lui Mircea Dinescu din Caţavencii, în care poetul şi revoluţionarul s-ar fi văzut candidatul UDMR şi al maghiarilor, în general, la alegerile prezidenţiale. „Pastorul Tökés nu mă mai iubeşte ca în tinereţile noastre revoluţionare”, scria Dinescu, în articol, afirmaţie dezaprobată de Tokes care îl consideră în capul listei sale cu oameni politici români pe care îi apreciază.

„Nu e adevărat că sentimentele mele s-ar fi schimbat faţă de Mircea Dinescu. Cred că persoana lui reprezintă continuitatea ideii revoluţionare din 1989. Deci referirea a fost răuvoitoare şi proastă. Eu mai mult aş fi sprijinit candidatura domnului Mircea Dinescu decât a lui Kelemen Hunor”, a conchis Tőkés.