Urmareste-ne pe

Actualitate

O fetiță a fost lovită de două mașini în Bihor

Publicat

pe

Imagine cu titlu de exemplu, foto: arhivă

O fetiță în vârstă de 9 ani a ajuns la spital rănită, după ce a fost lovită de două mașini, pe DN 1, în localitatea bihoreană Oșorhei.

Conform unui comunicat transmis, luni, de Poliția Bihor, evenimentul s-a produs duminică, 2 ianuarie, la ora 13.50.

„Un bărbat de 30 de ani, din municipiul Cluj Napoca, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Cluj Napoca – Oradea, a accidentat o minoră de 9 ani, care, nesupravegheată, s-a angajat în traversarea părții carosabile prin loc nepermis, din partea stângă a direcției sale de deplasare.

În urma impactului, victima a fost proiectată pe sensul opus de circulație, unde a fost acroșată de un alt autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din Austria”, explică informarea polițiștilor.

Copila a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean, cu leziuni multiple, de gravitate medie.

Ancheta în caz este continuată de polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene – Serviciul Rutier.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *