Urmareste-ne pe

Actualitate

Pericol de explozie! Foc gigantic, la două bazine cu ţiţei din Petreu (FOTO)

Publicat

pe

Un incendiu a izbucnit, luni, la ora 13,25, la un depozit de ţiţei din Petreu, comuna Abrămuţ, la doar câţiva kilometri de oraşul Marghita. Focul a fost lichidat de pompierii bihoreni în mai puţin de o oră, printr-o amplă desfăşurare de forţe.

„Flăcările înalte de aproape 15 metri s-au întins pe o suprafaţă de circa 400 de mp, cuprinzând şi o cisternă şi un bazin cu ţiţei. Incendiul a fost localizat şi stins în jurul orei 14,00. Din fericire, în incendiu nu au fost implicate victime umane”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, maiorul Camelia Roşca.

Potrivit reprezentantului ISU, peste 40 de pompieri militari din Oradea, Marghita, Săcueni şi Sălard au intervenit la incendiu, cu 7 autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de primă cercetare şi CBRN, trei echipaje de pompieri militari paramedici.

Un comunicat transmis luni după-amiază de ISU Crişana precizează că flăcările înalte de 10 metri au cuprins două bazine deschise de ţiţei, întinse pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, şi o cisternă în care se afla ţiţei uşor.

Din fericire, nu s-a înregistrat nicio deflagraţie, deşi amploarea incendiului a provocat temeri localnicilor. Deocamdată, nu se cunosc cauzele incendiului.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *