Urmareste-ne pe

Sanatate

Peste 13.000 de bihoreni vaccinați cu ambele doze împotriva Covid-19. Vezi situația noilor cazuri în Bihor!

Publicat

pe

În ultimele 24 de ore aproape 1.400 de bihoreni au fost vaccinați împotriva Covid-19, iar numărul total al celor care au primit ambele doze a ajuns la 13.296.

Potrivit datelor transmise printr-un comunicat de Direcția de Sănătate Publică Bihor și Prefectura Bihor, este vorba de 1.382 de persoane care au fost vaccinate de marți până miercuri, iar totalul dozelor administrate în județ a ajuns la peste 34.300.

În ceea ce privește numărul reacțiilor adverse, acestea au rămas în număr de 34, iar cel al dozelor pierdute a rămas la 17.

Cazuri noi

În ce privește statisticile privind bilanțul Covid, comunicatul arată că încă 63 de bihoreni au fost diagnosticați cu coronavirus în ultimele 24 de ore, în urma prelucrării a 590 de teste. Bilanțul de la începutul pandemiei și până în prezent a ajuns astfel la 20.842 de cazuri.

În acelaşi interval de timp bilanţul deceselor a crescut în Bihor la 911, ceea ce înseamnă că au mai fost înregistrate încă trei decese în rândul pacienţilor cu coronavirus. În structurile de Terapie Intensivă sunt în continuare 30 de pacienţi cu SARS-CoV-2.

Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii bihoreni au făcut mai multe verificări pentru a urmări respectarea regulilor sanitare impuse în timpul pandemiei. În urma controalelor au fost aplicate 34 de amenzi în valoare de 19.500 lei.

Incidență scăzută

În Bihor, numărul localităților care au o incidență de infectare de peste 1,5 la mia de locuitori, a crescut la șapte, cu una mai mult față de ziua precedentă (Câmpani, Girișu de Criș, Săcădat, Bulz, Lazuri de Beiuș, Vadu Crișului și Derna).

În Oradea incidența se menține la 1,29 de cazuri al mia de locuitori.

Tabel – Situația cazurilor Covid la nivel de Unități administrativ teritoriale

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *