Actualitate
Prima casă protejată pentru femeile abuzate din Bihor
Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită de peste 100 de persoane, duminică, printr-un flashmob, organizat în centrul Oradiei, pentru conştientizarea violenţei în familie. Otilia Vura, de la Fundaţia Lampas, parteneră a evenimentului şi care consiliază victimele abuzurilor, a anunţat că în curând, în Bihor, se va deschide prima casă protejată pentru aceste victime, în cadrul unui proiect al DGASPC.
În judeţ nu mai funcţiona o asemenea casă de mai mulți ani, cea a Fundaţiei Smiles fiind închisă din lipsă de fonduri.
„Este foarte important şi trebuie să le transmitem mai departe victimelor că, într-adevăr, sunt soluţii şi să nu stea în relaţie, pentru că putem să oprim violenţa, dar pentru asta trebuie să facem ceva şi să ieşim din zona de confort. Puteţi să le spuneţi să vină la fundaţia Lampas, pentru consiliere socială şi psihologică, pentru reprezentare în instanţă”, a spus Vura, subliniind că, atunci când se simt în pericol, victimele trebuie să sune la 112.
La rândul ei, Naomi Popa, reprezentanta DGASPC Bihor, nu a divulgat locaţia acestei case protejate, dar a precizat că proiectul se derulează în 42 de locuri din țară. Ea a spus că, pe lângă faptul că în această locuinţă victimele „îşi pot găsi liniştea”, beneficiază de „cazare, masă, un loc cald şi o siguranţă peste noapte”. În plus, victimele pot fi ajutate de grupuri de sprijin, să treacă emoţional peste traume, şi de grupuri de consiliere vocaţională, ca să „înceapă o viaţă nouă, să o ia de la zero, să se dezvolte din punct de vedere profesional”.
„Dacă aveţi cunoştinţe, daţi-le de ştire că în cadrul Direcţiei este loc pentru cei care au nevoie şi suntem pregătiţi să dăm o mână de ajutor”, a spus reprezentanta DGASPC Bihor.
Evenimentul a avut loc în cadrul mişcării „One Billion Rising, iniţiate în Oradea de instructoarele Szabo Andrea de la Nia Dance și Renata Coznici de la Omni Yoga.