Urmareste-ne pe

Actualitate

Schelete și zidurile unei vechi biserici, descoperite pe şantierul noii parcării subterane din Oradea

Publicat

pe

Lucrările de excavaţii ale viitoarei parcări de sub Catedrala Ortodoxă Învierea Domnului au fost oprite pe porţiunea către sediul CEC Bank, după ce arheologii au descoperit trei schelete şi urmele unor ziduri.

„La primul nivel de săpătură, au început să apară urmele unor clădiri de secol XIX – XX, care au fost demolate. Sub acesta au ieşit la iveală urme de ravelin, o fortificaţie triunghiulară, ridicată cu rol de apărare avansată, de şicanare a asediatorilor înainte de a ajunge la contraescarpa şanţului Cetăţii. Apoi, la circa 2 metri de nivelul de călcare, s-au descoperit trei schelete, praf şi pulbere, fără niciun inventar, şi un zid”, a declarat Doru Marta, arheolog în cadrul Muzeului Ţării Crişurilor.

Specialiştii bănuiesc că ar fi descoperit zidul vestic al Bisericii Sfântului Spirit, datând din 1300, lucru care ar putea fi certificat doar după săpături aprofundate. Zona a fost izolată, iar constructorii continuă săpăturile înspre celelalte laturi ale catedralei.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *