Urmareste-ne pe

Actualitate

Deschisă fără autorizație: Parcarea subterană de pe Independenței nu are aviz de la pompieri (VIDEO)

Publicat

pe

Parcarea subterană de pe strada Independenței a fost deschisă joi pentru șoferi, însă fără ca aceasta să aibă autorizație din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana.

Viceprimarul Florin Birta anunțase cu o zi în urmă că pompierii de la ISU Crișana au verificat parkingul din centrul orașului. „Împreună cu echipajele ISU, am testat instalaţiile de detecţie şi stingere a incendiilor, precum şi instalaţiile de ventilaţie şi evacuare a gazelor. În urma testelor s-a constatat că parcarea poate fi deschisă, toate condiţiile privind siguranţa fiind îndeplinite”, a transmis edilul printr-un comunicat.

Cu toate acestea construcția nu a primit autorizație de securitate la incendiu, pentru că administrația nu a prezentat nicio documentație către ISU Crișana.

„Am dat curs invitaţiei Primăriei de a verifica echipamentele şi instalaţiile, am constatat că sunt în regulă, funcţionale. Construcţia nu deţine însă autorizaţia pentru securitate la incendiu. Primăria nu a depus documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, maiorul Camelia Roșca. Întrebată dacă instituția va aplica sancțiuni pentru neautorizare, maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana, a declarat că „vom aplica legea”.

Contactat pentru a lămuri de ce a fost deschisă fără autorizație, Birta a declarat că graba este justificată pentru că municipalitatea a dorit să rezolve cât mai repede problema lipsei parcărilor din zona centrală. „E o procedură (n.r. depunerea documentației și eliberarea avizului) care poate dura inclusiv 30 de zile”, s-a scuzat edilul.

Șoferii își vor parca mașinile în următoarele 90 de zile în mod gratuit, pentru a se obișnui cu parkingul. Construcția are trei niveluri subterane, pe o suprafață desfăşurată de 14.158 mp, prevăzută cu 460 de locuri, prima de acest gen din România realizată pe albia unui râu.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *