Urmareste-ne pe

Actualitate

11 copii, scoși cu forța la cerșit de propriile familii, inclusiv în Oradea! „Vindeau” linguri de lemn și legume în zonele aglomerate

Publicat

pe

Au fost percheziții, miercuri, în județele Bihor și Arad, într-un caz în care 11 copii au fost scoși cu forța la cerșit chiar de către familiile lor.

Potrivit unui comunicat al Poliției Bihor, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea, au făcut, în total, 10 percheziții, la opt persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei.

Descinderile au avut loc în comuna Avram Iancu, județul Bihor, și în comuna Seleuș, județul Arad.

„Din cercetări a reieșit că, din ianuarie 2023 până în prezent, cele opt persoane, cu vârste între 31 și 40 de ani, ar fi obligat la practicarea cerșetoriei 11 minori, cu vârste între 8 și 17 ani, membrii de familie, pe care, sub pretextul vânzării de linguri de lemn sau verdețuri, i-ar fi obligat să apeleze la mila publicului din zone aglomerate, din municipiile Oradea, Arad și Timișoara, în vederea obținerii unor sume de bani, care ar fi fost însușite de membrii grupării infracționale”, explică informarea Poliției.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 17 telefoane mobile și 7.800 de lei.

Cele opt persoane vizate de anchetă au fost ridicate și duse la audieri la sediul DIICOT Oradea.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Bihor și Arad, precum și de sprijinul reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru asigurarea măsurilor de protecție pentru minorii identificați în locațiile percheziționate.

„Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, mai notează comunicatul Poliției.