Sanatate
Nici un bihorean diagnosticat în ultima zi cu coronavirus. 70 de cazuri active
140 de teste PCR – pentru depistarea Covid-19 – s-au făcut, de vineri până sâmbătă, în laboratoarele spitalelor Municipal și Județean din Oradea, însă nu a mai fost confirmat nici un caz.
Astfel, sâmbătă dimineață, numărul persoanelor confirmate cu Covid în judeţ a rămas de 665, la fel ca în ziua precedentă.
Numărul vindecaților a crescut, însă, cu 2, ajungând astfel la 573, iar rata vindecării să fie de 86,3% din totalul bihorenilor diagnosticaţi cu coronavirus.
Surse medicale au precizat că, sâmbătă dimineață, în Bihor mai erau înregistrate 70 de cazuri active.
Conform unui comunicat al Direcției de Sănătate Publică Bihor, în Spitalul Municipal Gavril Curteanu, devenit spital Covid, mai sunt internați în total 88 de pacienți, iar în centrul de carantină mai sunt doar 7 persoane.
Din 30 mai, în Bihor nu a mai fost înregistrat nici un deces, bilanțul oficial rămânând la 22.