Urmareste-ne pe

Actualitate

Animale noi la Zoo Oradea. Canguri, struți, cerbi și lemuri dintr-o specie rară (FOTO)

Publicat

pe

Grădina Zoologică din Oradea a anunțat, joi, printr-un comunicat, că și-a îmbogățit colecția de animale cu o pereche de lemuri bruni, doi lemuri cu coadă inelată, patru canguri Bennett, o antilopă Lechwe, doi struți, o pereche de cerbi lopătari și cinci oi cu coamă.

Potrivit informării, animalele au fost aduse săptămâna trecută, „în urma unui parteneriat cu Grădina Zoologică din Nyíregyháza”.

„În țarcurile de la Zoo Oradea pot fi văzute noi specii de animale, unele în premieră în grădinile zoologice din țara noastră, cum ar fi lemurul brun, o specie periclitată din cauza pierderii habitatului natural. Familia de lemuri bruni (un mascul și o femelă) poate fi admirată de către vizitatori în zona animalelor exotice, lângă tamarinii cu creastă. Masculul și femela de lemur brun au aceeași culoare – maro cenușiu cu față negricioasă și ochi roșii-portocalii. Cu o greutate de 2-3 kilograme, aceștia se hrănesc cu fructe, flori și frunze, având o durată de viață de până la 25 de ani. Alte două femele de lemuri, din specia celor cu coadă inelată, au fost aduse pentru cei doi masculi deținuți deja de Zoo Oradea”, arată comunicatul semnat de consilierul de relații publice al Administrației Domeniului Public Oradea, Loredana Buz.

O noutate pentru vizitatorii Zoo Oradea sunt și cei patru canguri Bennett, într-un țarc din zona animalelor erbivore.

De asemenea, la Zoo Oradea au mai fost aduse femele de antilopă Lechwe și struț Emu, precum și un mascul de struț Nandu, pentru a forma familii cu exemplarele deținute deja de Zoo Oradea. Și familia cerbilor lopătari s-a mărit, odată cu perechea de pui venită din Ungaria, toți putând fi admirați de-acum într-un țarc din zona animalelor erbivore.

„Dorința noastră este să populăm Grădina Zoologică Oradea cât mai mult posibil. Astfel, după aducerea cămilei și a unei lame în această primăvară, cu sprijinul Grădinii Zoologice din Nyíregyháza, am primit animale din șase specii. Ținem legătura permanent și cu grădini zoologice din țară, pentru eventuale schimburi de animale, astfel încât Zoo Oradea să devină tot mai atractivă”, a precizat, potrivit comunicatului, directorul ADP Oradea, Liviu Andrica.

Astfel, colecția Grădinii Zoologice Oradea a ajuns la 850 de exemplare din 175 de specii.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *