Urmareste-ne pe

Actualitate

A fost confirmat al doilea caz de îmbolnăvire cu coronavirus în Bihor!

Publicat

pe

Sursa foto: Getty Images

Direcția de Sănătate Publică Bihor a anunțat, miercuri dimineață, cel de-al doilea caz de îmbolnăvire cu noul tip de coronavirus în Bihor – Covid-19.

„Al doilea caz confirmat din județul Bihor este o persoana de sex feminin, în vârstă de 53 ani, venită din Italia și aflată în carantină de la momentul sosirii în țară din data de 12.03.2020. Pacienta este în prezent internată la Secția de boli infecțioase a Spitalului Clinic Municipal ”Dr. Gavril Curteanu” Oradea”, arată comunicatul DSP.

Conform sursei citate, miercuri dimineață la ora 10, în carantină se aflau 74 de persoane, numărul celor internați la secția de Boli Infecțioase a ajuns la 26, iar numărul persoanelor autoizolate a ajuns la 1145 (688 titulari ai chestionarelor și 457 aparținători ai acestora).

În ultimele 24 de ore, numărul rezultatelor negative în urma testărilor a fost de 21.

În ce privește situația la nivel național, până acum în România au fost confirmate 246 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 29 noi cazuri de îmbolnăvire.

De asemenea, dintre cele 246 de persoane confirmate pozitiv, 19 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3.441 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 23.679 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală, după cum arată Grupul de Comunicare Strategică.

Detalii mai jos: