Urmareste-ne pe

Actualitate

Fără ieșiri la restaurante, dar cu livrări la domiciliu și drive-in! Noi măsuri anti-coronavirus în România (VIDEO)

Publicat

pe

Ministrul de interne, Marcel Vela, secretarul de stat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu, secretat de stat în MAI, au anunțat, marți seară, noi măsuri dispuse de Comitetul pentru Situații Speciale de Urgență, ca urmare a decretului privind starea de urgență, emis luni de președintele Klaus Iohannis.

„Se suspendă activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, activităţi organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice destinate în acest scop, în spaţiul din interiorul sau exteriorul locaţiei. Este permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop precum cele de tip drive-in, room service sau livrare la client”, a declarat Marcel Vela.

Zboruri suspendate, noi măsuri pentru șoferii de TIR

Între altele, șeful MAI a anunțat că se suspendă zborurile spre şi dinspre Spania şi se prelungeşte măsura pentru Italia. Au fost emise noi reglementări pentru şoferii de TIR-uri. Toţi şoferii de autovehicule cu capacitate mai mare de 3.5 tone au obligaţia ca în punctul de trecere a frontierei să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă şi să prezinte autorităților documentele până la destinaţie.

„Conducătorii care sosesc din zone roşii sau galbene ori au tranzitat aceste zone nu se supun procedurii de carantină sau izolare, dacă în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptome asociate coronavirusului”, a spus Vela.

Între altele, șeful MAI a anunţat că se interzic toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau de jocuri de noroc, desfășurate în spații închise, dar și evenimentele cu peste 100 de persoane în spații deschise.

De asemenea, „pe durata stării de urgenţă, Poliţia Română va conduce operaţional, prin inspectoratele judeţene şi prin direcţia municipiului Bucureşti, poliţia locală care funcţionează pe raza de competenţă”, a mai spus şeful MAI.

„Sunt accentuate verificările privind respectarea izolării”, a accentuat, la rândul său, Bogdan Despescu.

Rezidenții, la urgențe

Un alt anunţ important a venit de la Raed Arafat, care a dispus măsuri de redistribuire a medicilor rezidenți în sprijinul personalului medical din spitale. „Vor fi recrutați studenți, începând cu anul 4, pe bază de rezidențiat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă”, a mai spus Arafat.

De asemenea, s-a mai dispus amenajarea a 162 de corturi speciale, dintre care unele în faţa unor spitale, pentru trierea pacienţilor.

„Singura rugăminte pe care o avem este ca populaţia să evite prezentarea la camerele de urgenţe pentru simptome de febră, tuse şi să ia legătura cu medicii de familie sau prin 112 pentru a stabili modalitatea în care vor fi consultaţi, astfel încât să nu pună viaţa altora în pericol, dar nici viaţa lor”, a spus Raed Arafat.

„Nu închidem orașe, nu raționalizăm alimente”

În discursul său, ministrul de interne, Marcel Vela, a mai subliniat că nu suntem în starea în care să închidem orașe sau să raţionalizăm alimente, iar măsurile sunt menite să asigure „distanţarea socială”.

„Planul de măsuri se va aplica gradual, aşadar vreau să transmit tuturor românilor să nu cadă pradă informaţiilor false, să fie puternici şi lucizi”, a mai spus şeful MAI.

„Fac un apel către fraţii din diaspora: nu este bine – pentru compatrioţii noştri din ţară – să reveniţi acum în ţară. Trebuie să vă aduc la cunoştinţă că veţi intra direct în carantină sau izolare la domiciliu, iar cei care fac declaraţii false – din păcate – vor avea dosar penal. Fac un apel la înţelepciune şi la maturitate. Trebuie să avem cu toţii grijă de copiii, părinţii şi bunicii noştri acum mai mult ca niciodată”, a mai spus şeful MAI.

„Apelul nostru e simplu: respectați sfaturile medicilor și măsurile personale de protecție și siguranță”, a mai îndemnat ministrul de interne.

 

Vezi mai jos un REZUMAT AL MĂSURILOR dispuse marți!

 

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *