Urmareste-ne pe

Actualitate

Cod roșu de furtuni în Bihor: 5 localități sub ape, 11 persoane salvate de pompieri (FOTO / VIDEO)

Publicat

pe

A fost cod roșu de furtuni, miercuri după amiază, în Bihor, apa făcând ravagii în cinci localități – Criștioru de Jos, Săliște de Vașcău, Cărpinet, Vașcău și Șuștiu.

Începând de miercuri, de la ora 16.10, și până în cursul nopții, la ora 2.30, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crișana” al județului Bihor au desfășurat peste 70 de misiuni, în cele cinci localități.

„În interval de aproximativ 10 ore, echipajele de pompieri militari din cadrul Stației Ștei și Secției Beiuș au acționat cu șapte autospeciale de intervenție, șapte motopompe și alte echipamente și accesorii specifice unor astfel de misiuni, pentru salvarea a 11 persoane (10 adulți și un copil) aflate în pericol, pe care le-au evacuat din locuințe și transportat în locuri sigure, respectiv pentru scoaterea apei din locuințele, subsolurile și curțile a 71 de gospodării situate în localitățile Criștioru de Jos, Săliște de Vașcău, Cărpinet, Vașcău și Șuștiu”, explică un comunicat transmis joi de ISU.

Situația a fost îngreunată atât de faptul că debitele apelor au crescut, cât și de viituri. La Vașcău, de exemplu, apa a ajuns până la geamurile caselor. De asemenea, au fost evacuate și animalele care au avut nevoie de ajutor.

„Concomitent cu acțiunile de salvare a oamenilor a căror siguranță era periclitată de viiturile produse în localitățile aflate sub incidența Codului Roșu, pompierii militari au acționat pentru salvarea animalelor din gospodăriile inundate și au evacuat apa acumulată în 27 de gospodării din Criștioru de Jos, 21 de case, beciuri  și curți din Săliște de Vașcău, din două case situate în Cărpinet, din 20 de gospodării din Vașcău, respectiv din beciul și curtea unei gospodării situate în Șuștiu”, mai menționează ISU.

De asemenea, hidrologii au anunţat că nivelul Crişului Negru a crescut iar la un maxim istoric, pentru a doua oară în ultima lună. Crişul Negru a avut un nivel de 302 cm, cu 4 cm peste cel mai mare nivel măsurat. Precedentul nivel record a fost stabilit pe 23 iunie 2020.

Viitura a fost atât de puternică încât a rupt chiar şi puntea staţiei hidrometrice de la Şuşti. De asemenea, imagini surprinse de angajaţii ABA Crişuri arată că apa a distrus o şosea din zonă.

Din fericire, joi dimineaţă, cotele apelor erau în scădere.

Pagubele produse de furtuni nu au fost, deocamdată, centralizate.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *