Urmareste-ne pe

Actualitate

Explozie de noi infectări cu Covid: Peste 1.000 la nivel național. În Bihor – încă 16!

Publicat

pe

Sursa foto: Rawpixel.com

Pentru a doua zi consecutiv, numărul noilor infectări cu Covid-19 depășește 1.000!

Informația apare în cel mai recent comunicat emis de Grupul de Comunicare Strategică, instituție care publică datele valabile pentru joi, la ora 10.

„În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, arată comunicatul.

Miercuri, fuseseră înregistrate 1.030 cazuri noi.

Potrivit informării de joi a GCS, separat de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 393 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În total, la nivel național s-au înregistrat 2.126 de decese în rândul persoanelor diagnosticate cu infecție cu Covid-19, dintre care 25 numai în ultimele 24 de ore. Este vorba despre 16 bărbați și 9 femei, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Vaslui, Vrancea și București.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, menționează comunicatul.

Încă 16 în Bihor

În ce privește situația la nivel local, în ultimele 24 de ore, încă 16 bihoreni au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus în urma analizelor PCR efectuate miercuri în laboratoarele Spitalului Municipal şi Spitalului Judeţean.

În plus, încă un bihorean a ieșit pozitiv la Covid-19 după retestare.

Potrivit GCS, de la începutul crizei, în Bihor s-au înregistrat în total  754 de cazuri.

Tot mai mulți la Terapie Intensivă

În altă ordine de idei, GCS mai arată că în spitalele din România sunt internați 5.586 de pacienți cu Covid-19.

Dintre aceștia, la secțiile de Anestezie-Terapie Intensivă sunt internați 285 de pacienți.

„Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.030.692 de teste. Dintre acestea 20.085 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.978 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.107 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.334 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 23 iulie”, mai menționează GCS.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *