Urmareste-ne pe

Actualitate

Numărul bolnavilor cu Covid-19 se apropie de 400 în Bihor. În România s-a atins pragul de 10.000 de infectați

Publicat

pe

(Sursa foto: France24.com)

În urma testărilor care au fost făcute miercuri, surse medicale au transmis joi că în județ au mai fost confirmați încă 55 de bihoreni cu noul coronavirus. Până acum acesta este cel mai mare număr de îmbolnăviri înregistrat în Bihor.

La fel ca în ziua precedentă, toți fac parte din rândul persoanelor cazate în centrele de carantină din apropierea orașului.

Bilanțul persoanelor infectate cu Covid-19 se ridică astfel la 370.

În ultimele 24 de ore, alte 147 de persoane instituționalizate au fost testate, iar rezultatul lor a fost negativ. De aceea aceștia au fost „eliberați” din centrele de carantină.

De asemenea, în același interval de timp, un pacient s-a vindecat de Covid-19 și a fost externat din Spitalul Municipal Oradea. Acolo sunt internate încă 141 de persoane, mai multe cu 18 decât miercuri. Bilanțul deceselor a rămas neschimbat, la 7.

Potrivit acelorași surse medicale în Bihor în continuare nu există nici un medic bolnav de coronavirus.

La nivel național, Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul infectărilor a trecut pragul de 10.000 de persoane.

„Până astăzi, 23 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 10.096 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate, 2.478 au fost declarate vindecate și externate”, arată GCS. În total, în țară au murit 527 de persoane de noul virus.

Mai mult
Advertisement
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *