Urmareste-ne pe

Actualitate

Numărul infectărilor cu coronavirus crește drastic în Bihor: peste 20 de cazuri în weekend

Publicat

pe

(Sursa foto: Washignton Post)

Încă doi bihoreni au fost diagnosticați în ultimele 24 de ore cu noul coronavirus. Numărul bolnavilor a crescut alarmant în weekend, când s-au înregistrat peste 20 de cazuri noi.

Potrivit unor surse medicale este vorba despre un pacient internat la secția de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean și de un altul internat la Boli Infecțioase de la Municipal.

Numărul bolnavilor ajunge astfel la 697, dintre care 640 fiind declarați vindecați. Deși statistica pare una optimistă, numărul îmbolnăvirilor a crescut în weekend. Sâmbătă s-au înregistrat 5 cazuri de îmbolnăviri, în timp ce duminică, 16 cazuri, dintre care 6 ale unor angajați ai unei secții a Spitalului din Salonta. În urma rezultatelor pozitive, secția a fost închisă.

Pentru că numărul infectaților crește constant, s-ar putea ca secția de Boli Infecțioase, situată pe strada Republicii, să fie mutată din nou la Spitalul Municipal, acolo unde există capacitate mai mare.

„Ne gândim să propunem mutarea secţiei de Infecţioase înapoi în Rogerius dacă în judeţ vom avea, timp de 3 zile consecutiv, câte 10 noi cazuri de infectare pe zi”, au transmis surse medico-sanitare.

Explozia de cazuri survine în urma nerespectării măsurilor de precauție impuse în starea de alertă, și anume purtarea măștii și păstrarea distanței față de celelalte persoane din jur.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *