Urmareste-ne pe

Actualitate

Percheziții în Bihor, într-un caz de trafic de minori și proxenetism (FOTO)

Publicat

pe

10 percheziții s-au desfășurat, marți, 26 ianuarie, inclusiv în județul Bihor, la locuințele unor persoane suspectate de trafic de minori și proxenetism. 

Descinderile au fost organizate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul  Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița – Năsăud, atât în Bihor, cât și pe raza județelor Bistrița-Năsăud și Mureș.

„În cauză s-a reținut faptul că, în perioada iulie 2020 – prezent, mai mulți suspecți au recrutat, prin inducere în eroare și profitând de starea de vulnerabilitate, 3 persoane vătămate minore și alte 3 majore pe care apoi le-au exploatat prin obligarea la practicarea prostituției”, arată un comunicat al DIICOT.

Concret, membrii rețelei au pus la dispoziția victimelor mai multe imobile în vederea practicării prostituției în Oradea, dar și în Bistrița și Târgu Mureș, transportându-le pe acestea la locații, asigurându-le protecția și însușindu-și în parte sau în totalitate sumele de bani obținute.

„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate sumele de 69.000 de lei și 880 de euro, cantitatea de 800 de litri de alcool și 450 de pachete de țigări provenite din contrabandă, mai multe telefoane mobile și autoturisme”, mai explică documentul procurorilor.

13 persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT – Bistrița.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Mureș, BCCO Cluj și BCCO Oradea, al lucrătorilor de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, SAS Bistrița-Năsăud, IPJ Mureș, IPJ Bihor și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Mureș și IJJ Bihor precum și cu sprijinul altor specialiști. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *