Urmareste-ne pe

Actualitate

Percheziții în Bihor: Peste 1 kilogram de cannabis, găsit în casa unui tânăr de 27 de ani din Beiuș (FOTO)

Publicat

pe

Au fost percheziții, joi, în municipiul Beiuș, la locuința unui tânăr despre care existau indicii că a înființat o cultură de cannabis pentru consum propriu.

„În urma percheziției, a fost ridicată cantitatea de 1,144 kilograme de muguri de cannabis și 332 de grame de frunze uscate de cannabis”, explică un comunicat al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Conform unei informări transmise de Poliția Bihor, drogurile au fost găsite chiar în podul casei tânărului, el fiind bănuit că a luat plantele dintr-o cultură outdoor, pe care ar fi înființat-o în cursul anului 2020.

„Bărbatul a fost prezentat procurorului D.I.I.C.O.T. – S. T. Oradea, iar în urma audierilor, față de acesta a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore”, arată comunicatul Poliției.

Descinderile au fost făcute de procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea – Serviciul Antidrog.

Mai mult
Click aici pentru a lasa un comentariu

Lasa un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *